luni, 2 iulie 2018

Noul Rimel Scandalash Melkior

Cei de la Melkior au venit cu o noutate din nou! În sfârşit un produs care îmi alungeşte genele într-un mod wow! Cred că ştiţi despre ce este vorba, aţi ghici, un rimel!
Demult căutam un rimel care să îmi ofere şi mie acel efect de gene false, gene lungi şi arcuite, dar nu încărcate! Şi iată că cei de la Melkior au scos pe piaţă rimelul Scandalash, care este valabil pe site de astăzi! Să ştiti că este scandalos de bun, la fel ca şi numele pe care îl poartă, Scandalash! :)))



Sunt atât de încântată, a şi intrat în trusa mea de machiaj şi îl voi folosi cu precizie de acum înainte. Ambalajul acestui rimel este unul diferit faţă de alte produse, foarte fancy, vesel, jucăuş şi colorat. Periuţa acestui rimel este una subţire, clasică, cu perii scurţi/ medii, dar are acel ceva...care mă impresionează.
Genele mele cât şi părul suferă foarte mult din cauza alăptării, sunt foarte rare, de accea caut ceva care să mă ajute în privinţa aceasta. Îmi place că nu îmi lipeşte genele, le separă foarte frumos, şi se usucă relativ repede!



Eu sunt foarte mulţumită de acest rimel, îl puteţi găsi aici. Iar dacă vă comandaţi acest produs astăzi, Melkior are şi o surpriză pentru primii 100 ca de fiecare dată! V-ar tenta să vă achiziţionaţi şi voi acest rimel?? V-am convins? :)

20 de comentarii:

  1. Se vede foarte frumos, e pigmentat si nu incarca genele :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place tare mult si mie :) chiar face genele wow si este si preferatul meu! Pupicei!💋

    RăspundețiȘtergere
  3. Îl ador, fără să exagerez!! I-a luat locul oricărui alt rimel în rutina mea zilnică!

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu deja sunt înnebunită după această mascara.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu folosesc aceasta mascara si imi place foarte mult. Nu incarca genele si le confera volum si alungire.

    RăspundețiȘtergere
  6. Curând îl voi achiziționa și eu. Îmi place cum se vede pe gene.

    RăspundețiȘtergere
  7. Si mie imi place foarte mult, e printre preferatele mele :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Noua lansare este pe gustul meu! Acest mascara imi face genele mai lungi si pline de volum!! :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Este minunat rimelul meu. Preferatul meu, de departe.

    RăspundețiȘtergere
  10. Se comporta tare bine acest rimel pe gene. Îmi place și chiar îl recomand și eu

    RăspundețiȘtergere
  11. Gene wow, alungire, volum tot ce ai putea dori de la un rimel !

    RăspundețiȘtergere
  12. Imi place foarte mult, le multumesc celor de la Melkior ca mi l-au oferit spre tastare inainte de lansare si am putut sa ma conving cat este de bun. acum il recomand tuturor prietenelor mele.

    RăspundețiȘtergere
  13. Am sa trec mâine pe la DM sa încerc aceasta mascara. Produsele Melkior îmi plac, în special raportul calitate-preț!

    RăspundețiȘtergere
  14. ������ arata arata super bine

    RăspundețiȘtergere